Ei s-au deosebit de ceilalți concurenți prin proiectul lor, pe cât de neobișnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradițional în Grecia, ci o construcție foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Hr. Văduva sa, Artemisa, care îi era și soră, a continuat lucrările începute, nu fără intenția de a ridica un monument și pentru ea însăși. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol și Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soțul și fratele ei. Arhitecții au continuat construcția până la sfârșit (335 î.Hr.), realizând un monument și pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime și 33 m lățime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m și înalt de 22 m. Pe acesta se înălța templul funerar propriu-zis, susținut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradițională). Imediat deasupra acoperișului se mai inălța o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era așezată cvadriga. Cu o înălțime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichității, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orașul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruțat monumentul și l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaților Ioaniți (în sec. XVI).

Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a orașului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.